Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Peste 60 de profesori de istorie au participat la seminarul „Vrancea, pagini de istorie românească”

Evenimentul „Vrancea, pagini de istorie românească”, organizat și găzduit de Consiliul Județean Vrancea, astăzi, 6 iunie, s-a bucurat de prezența a peste 60 de profesori de istorie din județ.

Seminarul a fost susținut de personalități în domeniile istoriei și educației, repectiv: domnul Cosmin Popa (membru al Academiei Române și cercetător științific principal, doctor la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București.) și doamna Gabriela Bărbulescu (psiholog școlar, metodist, formator național pentru formarea continuă a cadrelor didactice, mentor pentru practica pedagogică și autor de manuale școlare), care au abordat tema „Centenarul Marii Uniri. Bilanțul unui veac de istorie” și au vorbit despre metodica predării disciplinei istorie, adaptată profilului actual al elevilor de gimnaziu și de liceu.

Și pentru că este al doilea eveniment dedicat „Anului Cărții”, președintele Marian Oprișan a oferit fiecărui profesor de istorie prezent la seminar cartea „1000 de ani de cultură și civilizație românească. O istorie în imagini” și o diplomă de participare din partea Asociației EFECT.

În continuarea evenimentelor dedicate Anului Cărții în Vrancea, la finalul seminarului a fost lansată următoarea provocare: culegerea „Legendelor uitate ale Vrancei” de către elevii de gimnaziu și crearea de filmulețe cu aceeași temă de către elevii de liceu, sub coordonarea profesorilor de istorie prezenți astăzi la seminar.

„Vrancea, pagini de istorie românească” face parte dintr-un amplu proiect dedicat tinerilor, inițiat și promovat de Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea. Manifestările, care se desfășoară pe parcursul Anului Cărții în România, au debutat în luna mai cu evenimentul „Liniște, la Balada se citește!”, dedicat cărții și lecturii și vor continua cu alte activități organizate de CJ Vrancea pentru tineri și mentorii lor.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Președintele Cătălin Toma a participat la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, la Strasbourg

Președintele Cătălin Toma a participat la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, la Strasbourg

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a organizat ieri la Strasbourg, cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Consiliul Europei, un eveniment aniversar la nivel înalt dedicat celebrării a 30 de ani de la înființarea asociației, precum și a 30 de ani de la aderarea României la …
Lire plus
Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie

Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile la Strasbourg, în Franța, în calitate de președinte al delegației României, la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) al Consiliului Europei, care are loc în perioada 21-23 martie 2023, la sediul Parlamentului European și la Palatul Europei. Azi …
Lire plus
Informare – cerere de propuneri de proiecte « Înfrățirea orașelor” – 2023

Informare – cerere de propuneri de proiecte « Înfrățirea orașelor” – 2023

Agenţia Executivă Europeană pentru Educaţie şi Cultură (EACEA) de la Bruxelles, în calitate de autoritate de management, a publicat la 20 ianuarie a.c. textul oficial al cererii “ÎNFRĂȚIREA ORAȘELOR” 2023 din cadrul programului CERV – Cetăţeni, Egalitate, Drepturi şi Valori 2021-2027.  Aplicaţiile pot fi depuse începând cu 15 martie 2023, …
Lire plus
[gtranslate]