Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Nereju: lucrăm împreună pentru protejarea drumurilor și dezvoltarea locală

Fiecare comunitate din Vrancea este importantă! Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a mers zilele trecute pe teren, la Nereju, alături de primarul Teodor Radu Beteringhe, echipa din cadrul Consiliului Județean Vrancea, reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea și ai Secției de Drumuri Naționale Focșani.

”Am discutat pe de o parte, despre lucrările de alimentare cu apă pe zona drumului județean, precum și soluțiile și condiționalitățile, dar și despre lucrările care se impun pentru siguranța traficului pe DJ 205D. În zonele montane, știm cu toții cât de vulnerabile pot fi drumurile în fața ploilor torențiale și a naturii imprevizibile. Tocmai de aceea, ne implicăm direct! La Nereju am verificat zonele unde sunt necesare lucrări de protecție – apărări de mal și montarea de gabioane – pentru a proteja drumurile din apropierea râului Zăbala. Sunt măsuri esențiale pentru siguranța comunității”, a spus președintele Nicușor Halici.

În aceeași localitate, Primăria va demara lucrări pentru alimentarea cu apă și canalizare. A fost analizat traseul viitoarei conducte de pe marginea DJ 205D, cu toate provocările tehnice pe care le presupune. Introducerea acestor utilități esențiale este un pas important pentru creșterea calității vieții nerejenilor.

Iar pentru o conectare mai bună a drumurilor județene cu cele naționale, a fost stabilită o soluție concretă: continuarea lucrărilor realizate în timpul mandatului de prefect al președintelui Halici, respectiv turnarea de mixtură asfaltică frezată pe cei 2,2 km ai DN 2M, între intersecția cu DJ 205D și ieșirea din Nereju Mic spre Andreiașu. În circa două luni, lucrarea va fi finalizată complet, pentru ca circulația să se desfășoare în siguranță.

”Mergem în teren, ascultăm oamenii, căutăm soluții și acționăm! Pentru că fiecare comunitate contează și merită să își dezvolte potențialul. Drumuri sigure. Investiții durabile. Vrâncenii contează!”, este mesajul transmis de președintele Nicușor Halici.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
Restaurarea Sălii de lectură a Bibliotecii Județene este în plină desfășurare

Restaurarea Sălii de lectură a Bibliotecii Județene este în plină desfășurare

Avansează lucrările de consolidare și restaurare a Sălii de lectură de la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Președintele Consiliul Județean Vrancea, Nicușor Halici, a fost astăzi pe șantier, împreună cu constructorul, dirigintele de șantier și echipa de implementare a proiectului, pentru a verifica la fața locului stadiul lucrărilor. În această …
Lire plus
Apă de calitate pentru toți vrâncenii – investiții echilibrate pentru dezvoltarea durabilă a județului

Apă de calitate pentru toți vrâncenii – investiții echilibrate pentru dezvoltarea durabilă a județului

Președintele Consiliul Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut o întâlnire de lucru cu conducerea Compania de Utilități Publice SA, având ca obiectiv analiza investițiilor și a proiectelor aflate în implementare în anul 2026, la nivelul întregului județ Vrancea. Discuțiile au vizat dezvoltarea echilibrată a tuturor localităților, în condițiile în care …
Lire plus
Campionatul Național de Polo – Juniori U18, la Bazinul de Înot al Consiliului Județean Vrancea

Campionatul Național de Polo – Juniori U18, la Bazinul de Înot al Consiliului Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea continuă să sprijine sportul de performanță și tinerii sportivi, găzduind Campionatul Național de Polo – Juniori U18 | Turneu Intermediar, competiție organizată de Federația Română de Polo. Evenimentul se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 17–18 ianuarie 2026, la Bazinul de Înot al …
Lire plus
[gtranslate]