Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Ionel Cel-Mare, ales în unanimitate vicepreședinte cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Vrancea

Vicepreședintele Ionel Cel-Mare a fost ales astăzi în unanimitate de către consilierii județeni să preia atribuțiile președintelui Consiliului Județean Vrancea, în cadrul ședinței extraordinare convocată de îndată pentru desemnarea vicepreședintelui care să exercite de drept atribuțiile  președintelui  Consiliului Județean Vrancea, după decesul neașteptat al lui Cătălin Toma.

”Este un moment greu, nu mi-am dorit acest lucru. Țin să vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o astăzi și vă asigur de tot sprijinul meu și de faptul că voi depune toate eforturile în așa fel încât ceea ce ne-am propus în urmă cu trei ani și jumătate împreună cu președintele Cătălin Toma, proiectele pe care le-am derulat împreună și pe care le avem în continuare de implementat să meargă înainte, cu ajutorul dumneavoastră, al tuturor”, a spus vizibil emoționat Ionel Cel-Mare. Acesta a propus ca fostul președinte Cătălin Toma să fie declarat cetățean de onoare post-mortem al județului Vrancea, iar campusul profesional integrat, universitar și liceal care va fi construit în Vrancea, un proiect de suflet al fostului președinte Cătălin Toma, să poarte numele acestuia.

 Ionel Cel-Mare se află la cel de-al treilea mandat de vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea.

 

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA - ALBIȚA – Elaborare Studiu de fezabilitate – Înștiințare începere cercetare și verificare a terenului de muniție rămasă neexplodată Egis România SA, lider al Asocierii Egis România SA – Search Corporation SRL elaborează Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Tișița Albița, beneficiarul lucrării fiind …
Lire plus
Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractul de finanțare pentru un obiectiv de investiții extrem de important și mult așteptat de comunitățile locale: „Modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85)”, proiect finanțat prin …
Lire plus
Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Un nou început pentru copiii cu dizabilități din Vrancea! Luni, 14 iulie 2025, deschidem porțile Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități situat în fostul Complex „Căprioara” din Crângul Petrești, un spațiu restaurat și dotat de Consiliul Județean Vrancea pentru a veni în sprijinul copiilor și familiilor care au …
Lire plus
[gtranslate]