Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Începe modernizarea drumului județean 205 N Jariștea – Scânteia

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea DJ 205N, în lungime totală de 7,2 km, astfel încât în următoarele zile vor începe lucrările propriu-zise.
Cătălin Toma a vizitat astăzi organizarea de șantier, la Jariștea. ”Mă bucur că am reușit ca, după mai mulți ani de așteptare, acest drum județean să intre în reabilitare. Sper ca lucrările să se desfășoare în cele mai bune condiții și cei care tranzitează acest drum să se bucure de condiții mult îmbunătățite de trafic”, a declarat șeful administrației județene.
Conform proiectului, drumul va fi balastat și asfaltat cu două straturi de asfalt, va avea rigole carosabile și trotuare. În cadrul acestui proiect vor fi reabilitate și două poduri, la Poiana Părului – Jariștea și la Valea lui Ilie – Scânteia.
Valoarea totală a contractului este de 25 milioane de lei. Durata de execuție a lucrărilor este de 20 de luni, iar garanția lucrărilor este de 6 ani.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

La data de 17.07.2025 au fost declarate de către agenții economici 227 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 409 locuri de muncă în UE. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă în Vrancea Locuri de …
Lire plus
Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor

Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor

Lansăm prima ediție a programului de internship destinat studenților și masteranzilor, o inițiativă menită să ofere tinerilor oportunitatea de a se implica direct în activitatea administrației publice județene. Acest program pilot are drept scop familiarizarea tinerilor cu mecanismele de funcționare ale administrației publice locale, oferindu-le o perspectivă practică asupra proceselor …
Lire plus
ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

[gtranslate]