Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Fonduri nerambursabile pentru tineret și investiții pentru reabilitarea de clădiri publice și drumuri, adoptate în ședința Consiliului Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea s-a întrunit astăzi în ședința ordinară a lunii martie și a aprobat cu unanimitate de voturi 22 de proiecte inițiate de președintele Cătălin Toma.

Printre cele mai importante hotărâri adoptate astăzi se află:

  • „Aprobarea Programului anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile alocate de la bugetul local al județului Vrancea, pe anul 2022, pentru activități de tineret nonprofit de interes general din domeniile: cultură, educație-tineret, ocuparea forței de muncă și antreprenoriat, activități de voluntariat, sport, sănătate și mediu în condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005”.

Pentru anul 2022 a fost prevăzută suma de 600.000 lei pentru finanțarea activităților de tineret, suma fiind majorată față de alocările din anii anteriori, în vederea finanțării mai multor proiecte ale asociațiilor din județul Vrancea. Valoarea fiecărui proiect care va fi propus spre finanțare nu va depași 60.000 lei, urmând sa fie finanțate primele proiecte în ordinea descrescătoare a punctajului obținut în urma selecției.

  • “Aprobarea documentației tehnico-economice la faza Studiu de fezabilitate şi a participării la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități cu proiectul „Amplasare și punere în funcțiune a 6 stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în județul Vrancea”

Cele 6 stații vor fi instalate în trei zone distincte ale județului, care sunt și obiective de interes turistic: zona de agrement ”Crâng Petrești”, Bazinul de înot din Focșani și Mausoleul Eroilor din Soveja.

  • „Aprobarea documentației tehnico-economice la faza D.A.L.I şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Consolidare şi restaurare Sală de lectură a Bibliotecii Judeţene Vrancea situată în judeţul Vrancea, municipiul Focşani, situat în str. Maior Gh. Sava nr. 4B”

Imobilul este monument istoric construit în secolul al XIX-lea și întrucât de-a lungul timpului nu au fost efectuate lucrări de consolidare, este necesară luarea de măsuri pentru evitarea deteriorării și mai pronunțate a clădirii. Valoarea totală a investiției este de 6,7 milioane lei, iar durata estimată de realizare este de 24  luni.

  • „Aprobarea documentației tehnico-economice (faza Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Executarea rețelei de distribuție oxigen medical pentru 50 posturi la secția Pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focşani”

În prezent, administrația județeană are în derulare proiectul „Reabilitare energetică şi lucrări conexe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Focșani, secţia de Pneumoftiziologie”, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 (cu extensie până în anul 2023). Proiectul are ca obiectiv general creșterea eficienței energetice a clădirii (termoizolare, modernizarea instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat și alte lucrări conexe).

  • „Aprobarea documentațiilor tehnico-economice la faza: Expertiză tehnică, Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Lucrări de refacere a elementelor și dispozitivelor de preluare a apelor pluviale pe D.J. 204E punctul Agro Class S.R.L., satul Haret, orașul Mărășești, orașul Panciu, județul Vrancea”

”Toate proiectele adoptate astăzi au drept scop dezvoltarea județului Vrancea, aceasta este prioritatea mea în calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea”, a afirmat Cătălin Toma.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Primul parc tematic din România care va reproduce la scară mai mică Lupta de la Mărășești din Primul Război Mondial va fi realizat în proximitatea Mausoleului Eroilor Mărășești. ”Realizarea unui parc tematic completează oferta muzeistică și educațională pentru copii și tineri în special. Este momentul ideal ca la sărbătorirea unui …
Lire plus
Parcul Industrial Vrancea, membru principal în Asociația Parcurilor Industriale, Tehnologice și Științifice din România

Parcul Industrial Vrancea, membru principal în Asociația Parcurilor Industriale, Tehnologice și Științifice din România

Parcul Industrial Vrancea a obținut calitatea de membru principal în cadrul Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România (APITSIAR). Ca urmare a hotărârii consiliului director al APITSIAR din data de 11 aprilie 2024,  Parcul Industrial Vrancea a intrat oficial pe harta parcurilor industriale din România. …
Lire plus
𝐕𝐎𝐓𝐄𝐀𝐙𝐀̆ 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝟑 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐃𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐀𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒!

𝐕𝐎𝐓𝐄𝐀𝐙𝐀̆ 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝟑 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐃𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐀𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒!

Vrancea s-a calificat în finala competiției Destinația Anului, cu 3 destinații reprezentative pentru județul nostru. Haideți să susținem Vrancea și zonele sale de poveste! 𝐕𝐎𝐓𝐀𝐓̦𝐈 aici: https://destinatiaanului.ro/destinatii/voteaza La categoriile: Regiuni eco-turistice - 𝐌𝐮𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐢, 𝐋𝐞𝐚𝐠𝐚̆𝐧𝐮𝐥 𝐌𝐢𝐧𝐮𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 Stațiuni turistice - 𝐒𝐨𝐯𝐞𝐣𝐚 – 𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐜𝐮 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐨𝐳𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐚𝐞𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 …
Lire plus
[gtranslate]