Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea finanțează proiecte nonprofit de interes județean în valoare de 500.000 lei

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Nicușor Halici, a semnat astăzi contractele de finanțare nerambursabilă pentru anul 2025, acordate din bugetul județului, destinate susținerii proiectelor nonprofit derulate de asociații și organizații neguvernamentale din Vrancea.

Aceste proiecte vizează domenii de interes județean, precum: activități sportive, cultură, educație și tineret, contribuind la dezvoltarea comunității și la implicarea activă a cetățenilor, în special a tinerilor și copiilor.

„Mulțumesc tuturor asociațiilor pentru inițiativele frumoase și valoroase concretizate în proiecte, pentru dedicarea și spiritul civic de care au dat dovadă. Ne dorim ca Vrancea să fie un județ activ, cu o comunitate implicată, iar astfel de parteneriate sunt o investiție reală în viitorul copiilor noștri”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.

Pentru anul 2025, au fost depuse 19 proiecte, dintre care 10 au fost declarate eligibile și finanțabile în urma evaluării și soluționării contestațiilor.

Lista proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă:

  1. Asociația Change your lifestyle for you – Conectează-te la viață
  2. Asociația Profesorilor de Educație Fizică și Sport din Vrancea – Vrancea în mișcare – Educație prin sport
  3. Asociația Club Sportiv Covaci Junior – Cupa campionilor de mâine
  4. Asociația Club Sportiv Alphamind – Cupa copiilor Rikora și XC Trophy Jariștea
  5. Asociația Smart Group Solutions – Premiem viitorul – Educație duală în Vrancea
  6. Asociația de Securitate – Turneul Internațional de Judo – Memorialul Aurel Cîmpeanu
  7. Asociația Club Sportiv ALH Dinamic Focșani – Cupa copilului sportiv
  8. Asociația Mărăști 1917 – Mareșalul Averescu – Destine aeronautice în poarta Focșaniului
  9. Asociația PROPATRIA VOX – Classic For Teens Lab
  10. Asociația DUMITREȘTI ALĂTURI DE VOI – Școala de vară Grigore Gheba

Valoarea totală a finanțărilor acordate este de 500.000 lei, din bugetul local al Unității Administrativ-Teritoriale Județul Vrancea.

Consiliul Județean Vrancea își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele locale care aduc un plus de valoare comunității, promovând educația, cultura și mișcarea în rândul tuturor vrâncenilor, în special al tinerilor.

 

Pentru informații suplimentare:

Biroul de Presă – Consiliul Județean Vrancea

E-mail: presa@cjvrancea.ro | Tel: Tel: 0237/616.800

Website: www.cjvrancea.ro

  

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

   
ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNȚ PUBLICITAR

Anunț public -  privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior. Consiliul Județean Vrancea, cu sediul în strada Cuza Vodă nr. 56, tel. 0237616800, e-mail contact@cjvrancea.ro, organizează la sediul instituției, licitația publică cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea …
Lire plus
Vrancea aduce acasă istoria: osemintele domnitorului Grigore Al. Ghyka, omagiate la Muzeul Vrancei

Vrancea aduce acasă istoria: osemintele domnitorului Grigore Al. Ghyka, omagiate la Muzeul Vrancei

Moment istoric astăzi pentru vrânceni! În cadrul unui impresionant ceremonial de repatriere desfășurat în Piața Unirii din Focșani, am adus un omagiu rămășițelor  pământești ale ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka. Cortegiul a ajuns apoi la MuzeulVrancei, unde sicriul cu osemintele domnitorului a fost depus pe un catafalc în …
Lire plus
Concursul de înot „Campion în Vrancea de Moș Nicolae” – ediția 2025

Concursul de înot „Campion în Vrancea de Moș Nicolae” – ediția 2025

Consiliul Județean Vrancea vă invită să participați la competiția de înot „Campion în Vrancea de Moș Nicolae”, care va avea loc în perioada 6 –7 decembrie 2025, începând cu ora 09:00, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani (Str. Aleea Stadionului nr. 2). La concurs pot participa fete și băieți …
Lire plus
[gtranslate]