Opportunités

Retour
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea derulează o campanie de conștientizare pe tema calității aerului

Deși este invizibil, aerul pe care îl respirăm este esențial pentru o viață sănătoasă. Este un adevăr pe care foarte puțini dintre noi îl conștientizăm, pentru că, spre deosebire de hrană, aerul este invizibil, însă ne afectează sănătatea cel puțin la fel de mult.

Pornind de la aceste premize, Consiliul Județean Vrancea derulează în acest an, în perioada iunie – decembrie 2021, o campanie de conștientizare a populației cu privire la calitatea aerului, cu titlul ˮStop poluării aerului!ˮ, campanie realizată în cadrul măsurii: ˮConștientizarea populației cu privire la nivelul real al calității aerului, la implicațiile asupra sănătății umaneˮ, cuprinsă în Planul de menținere a calității aerului în județul Vrancea 2019-2023.

”Planul de menținere a calității aerului pentru județul Vrancea cuprinde mai multe investiții menite să aducă o îmbunătățire a calității vieții vrâncenilor, prin ameliorarea condițiilor de mediu, prin extinderea spațiilor verzi, împăduriri, realizarea de piste pentru biciclete și reabilitarea termică a clădirilor, pentru un consum redus de energie”, a precizat Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea.

Campania prevede implicarea a peste 350 de copii din cadrul Centrelor Școlare pentru Educație Incluzivă ˮElena Doamnaˮ Focșani, Mihălceni și Măicănești, care vor participa la concursul de desen ˮCine ne otrăvește aerul ?ˮ, iar 9 dintre aceștia, câștigătorii concursului, vor fi fost premiați cu câte o tabletă la încheierea campaniei.

De asemenea, prin intermediul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea, 500 de elevi din cadrul învățământului primar din mediul rural vor primi cu câte o insignă: ˮVoluntar de mediuˮ. Nu în ultimul rând, partener în cadrul realizării campaniei este Direcția de Sănătate Publică Vrancea.

 Printre măsurile pe care suntem obligați să le luăm pentru protejarea mediului înconjurător cu intenția de a asigura pentru noi cât și pentru generațiile viitoare o calitate mai bună a aerului:

  1. Folosirea mijloacelor de transport în comun – folosirea mijloacelor de transport în comun reduce considerabil poluarea aerului și decongestionează în același timp traficul;
  2. Investiția în transport electrificat și renunțarea treptată la autobuzele diesel.
  3. Economisirea energiei electrice – opriți luminile și aparatele consumatoare de energie atunci când plecați de acasă sau când nu le mai folosiți.
  4. Refolosirea și reciclarea materialelor – refolosind obiectele sau reciclând, economisiți indirect și resursele necesare producerii lor dar în același timp contribuiți și la o calitate mai bună a aerului, prin eliminarea tuturor gazelor cu efect nociv care s-ar fi produs în urma proceselor tehnologice de fabricație;
  5. Utilizarea energiei verzi – energia solară, eoliană și geotermală contribuie la reducerea poluării aerului;
  6. Plantarea de păduri în jurul orașelor și crearea de axe verzi care traversează orașele.

Știați că…?

Organismul uman consumă zilnic între 15 și 18 m3 de aer. Calitatea existenței noastre depinde de calitatea aerului, mai ales în contextul industrializării și al urbanizării care au modificat structura de bază a mediului.

Poluarea aerului agresează copiii, persoanele în vârstă și pe cei care suferă de anumite afecțiuni, care la prima vedere nu au nici o legătură cu aerul pe care îl inspiră. Aerul curat este la fel de important ca și calitatea alimentelor. Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer, și, în consecință, mai mulți poluanți.

Spațiile verzi sau ˮplămânii orașelor”, au capacitatea de a elimina praful și gazele nocive, captând 50% din praful atmosferic, funcționând ca o barieră biologică de epurare microbiană a aerului.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Ședinţă extraordinară în data de 3 octombrie 2024, ora 10.00

Ședinţă extraordinară în data de 3 octombrie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare din data de 3 octombrie 2024, ora 10.00
Lire plus
Locuri de muncă vacante la data de 26 septembrie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 26 septembrie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 26.09.2024 au fost declarate de către agenții economici 142 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 163 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă Vrancea …
Lire plus
Proces verbal de licitație masă lemnoasă

Proces verbal de licitație masă lemnoasă

PROCES VERBAL DE LICITAȚIE  privind valorificarea prin vânzare la licitație a masei lemnoase din zona Crâng Petrești: Lotul I, format din 74 de arbori cu un volum brut de 36,65 m.c. și Lotul II, format din 127 de arbori cu un volum brut de 39, 85 m.c.
Lire plus
[gtranslate]