Événements

Retour
imagine de fundal

Concurs Naţional de Meşteşuguri Tradiţionale al Şcolilor Populare de Artă Pavel Terţiu

Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea – Secţia Şcoala Populară de Artă Focşani, organizează în parteneriat cu Muzeul Vrancei şi Ansamblul Ţara Vrancei, a  XIII-a ediţie a Concursului Naţional de Meşteşuguri Tradiţionale a Şcolilor Populare de Artă.

Gândim acest eveniment ca pe o competiţie artistică ce-şi propune să descopere şi să promoveze valoarea şi frumuseţea artei populare tradiţionale, tinere talente. Încercând a interpreta şi celebra trecutul într-un context al prezentului şi al viitorului, conservarea şi promovarea tradiţiilor populare devine un obiectiv important. De asemenea, încercăm să arătăm comunităţii un posibil model uman de urmat, să dezvoltăm gustul şi sensibilitatea estetică în rândurile comunităţii locale şi naţionale.

Invităm să participe, la această expoziţie – concurs, cei mai talentaţi elevi ai claselor dumneavoastră de meşteşuguri tradiţionale, cu un număr de maxim 3 lucrări pentru fiecare cursant.

Expoziţia va fi etalată şi vernisată în incinta Sălii Balada din Focşani, un spaţiu generos de peste 300 mp.

Înscrierea se va face pe baza Fişei de participare ce va fi prezentată odată cu lucrările propuse pentru concurs.

Juriul concursului va fi alcătuit din:

  • preşedinte al juriului – Dr. etnolog Aurelia Cosma, Muzeul Satului Dimitrie Gusti Bucureşti;
  • membru – Prof. Alina Ulmeanu, şef secţie de etnografie, Muzeul Vrancei;
  • membru – Prof. dr. Liviu Nedelcu – manager al Centrului Cultural Vrancea.

Lucrările şi Fişa de înscriere vor fi expediate prin poştă pe adresa:

– Centrul Cultural Vrancea, str. Mitropolit Varlaam, nr. 48 bis, Focşani, Vrancea, cod poştal 620118, până la data de 2 decembrie 2019.

Vernisajul expoziţiei va fi în data de 14.12.2019, ora 17.00, Sala Balada, Focşani.

Premiile, diplomele, cataloagele şi lucrările prezentate în concurs vor fi expediate pe adresa şcolii dumneavoastră, odată cu returnarea lucrărilor.

Relaţii suplimentare la Centrul Cultural Vrancea, tel. 0237.210213, e-mail: centrulculturalvrancea@gmail.com.

 –   Regulament concurs (pdf)

 –    Fişa de înscriere (pdf)

 –   Fişa de înscriere (doc)

Ședinţă extraordinară în data de 8 septembrie 2025, ora  15.00.

Ședinţă extraordinară în data de 8 septembrie 2025, ora 15.00.

Ședinţă extraordinară în data de 8 septembrie 2025, ora  15.00.
Lire plus
Noul Spital județean, încă un pas pentru a deveni realitate: am lansat licitația pentru construcție

Noul Spital județean, încă un pas pentru a deveni realitate: am lansat licitația pentru construcție

Suntem tot mai aproape de a începe efectiv construcția noului spital județean, un proiect major pentru sănătatea vrâncenilor, atât de mult așteptat de comunitatea noastră. Astăzi, după câteva modificări solicitate de SEAP (sistemul care gestionează achizițiile publice din România), Consiliul Județean Vrancea a lansat licitația publică privind ”Execuția lucrărilor de …
Lire plus
Ședinţă extraordinară în data de  3 septembrie  2025, ora 15.00

Ședinţă extraordinară în data de  3 septembrie  2025, ora 15.00

Ședinţă extraordinară în data de  3 septembrie  2025, ora 15.00
Lire plus
[gtranslate]