06 décembre 2023
AFIR a publicat condițiile accesării fondurilor europene pentru investiții în sectorul zootehnic și în procesare
Valoarea maximă a fondurilor europene care se pot obține pentru investiții în sectorul zootehnic prin DR-20 este de 2.000.000 euro/ proiect, iar în cazul investițiilor care își propun exclusiv simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole, valoarea maximă a sprijinului public este de 300.000 euro/ proiect. Sprijinului public nerambursabil, raportat la costurile eligibile per proiect, este de maximum 65% din costurile eligibile.
Dintre investițiile eligibile prin intervenția DR-20, amintim înființarea, extinderea și modernizarea adăposturilor de animale, dotarea exploatației cu utilaje agricole, cu remorci și semiremorci tehnologice specializate pentru activitatea agricolă, precum și cu utilajele agricole necesare asigurării bazei furajere. Sunt eligibile și investițiile pentru înființarea, extinderea și modernizarea unităților de condiționare și depozitare, investițiile necesare reproducției, înființarea sau dezvoltarea componentei de comercializare la nivel de exploatație – inclusiv magazinele la poarta fermei sau rulotele alimentare prin care vor fi comercializate exclusiv propriile produse agricole.
În cadrul intervenției DR-22, valoarea finanțării acordate este de maximum 10.000.000 de euro/ proiect pentru înființarea unităților de procesare pentru sectoarele legume-fructe, industria de morărit, ulei și nutrețuri combinate. Tot prin DR-22 se pot obține fonduri de cel mult 7.000.000 de euro/ proiect pentru alte investiții de înființare decât cele menționate anterior și de maximum 3.000.000 de euro/ proiect pentru investiții de modernizare.
Prin intervenția DR-22, sunt eligibile investiții în construcția și dotarea unităților de condiționare, depozitare și procesare, în infrastructura internă şi în utilități, precum și cheltuieli pentru asigurarea respectării condițiilor de igienă și a fluxului tehnologic, cheltuieli aferente marketingului produselor obținute (echipamente pentru etichetarea, ambalarea produselor), cheltuieli aferente comercializării produselor etc.
Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare și soluționare a contestațiilor pentru proiectele aferente intervențiilor de dezvoltare rurală din PS 2023 – 2027, sesiunea de depunere a solicitărilor de finanțare se deschide după 15 zile calendaristice de la publicarea pe site-ul AFIR a Ghidului solicitantului și a fișei de evaluare generală a proiectului.
Pentru elaborarea documentației necesare depunerii cererii de finanțare, toți cei interesați au la dispoziție pe pagina www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, Ghidul solicitantului și anexele aferente DR-20 (click aici pentru acces direct) și DR-22 (click aici pentru acces direct).
Lire plus: