Nouvelles

Retour
imagine de fundal

723.000 Euro investiti de Consiliul Judetean Vrancea din fonduri UE in modernizarea si dotarea Policlinicii pentru copii

Președintele administrației publice județene, domnul Marian Oprișan, a semnat astăzi, 2 octombrie 2019, contractul de finanțare pentru proiectul intitulat „Modernizare si dotare sectie ambulatoriu pediatrie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Sf. Pantelimon, Focsani”.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare si sociale, Prioritatea de investiţii 8.1 Investiții în infrastructură sanitare si sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel national, regional si local, reducand inegalitatile in ceea ce priveste starea de sanatate si promovand incluziunea sociala prin imbunatatirea accesului la serviciile sociale, culturale si de recreere, precum si trecerea de la serviciile intitutionale la serviciile prestate de comunitati, Obiectivul specific 8.1 – Cresterea accesibilitatii serviciilor de sanatate, comunitare si a celor de nivel secundar, in special pentru zonele sarace si izolate.

Contractul, al cărui beneficiar este UAT Județul Vrancea, a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020 și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020.

Valoarea totală a contractului este de 3.433.675,77 lei (723.000 Euro), din care finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din FEDR este de 2.403.573,05 lei si din bugetul national 961.429,20 lei. Valoarea eligibilă suportată de beneficiar (Consiliul Județean Vrancea) este de 68.673,53 lei, echivalentul a 2% din valoarea totală a proiectului.

Obiectivul general al prezentului proiect il constituie modernizarea şi dotarea secţiei ambulatoriu pediatrie din cadrul spitalului judeţean de urgenţă Sf. Pantelimon Focşani, in scopul cresterii accesului la servicii preventive si de ingrijire medicala primara a persoanelor. Acest proiect va contribui la reducerea inegalitatilor in ceea ce priveste starea de sanatate a populatiei, prin diagnosticarea bolilor in stadiul incipient si tratarea cu succes a unor afectiuni mai usoare, prevenind astfel prin investigatiile desfasurate la nivelul structurilor de tip ambulatoriu, ce vor fi modernizate prin prezenta investitie, agravarea lor, conducand inclusiv la scaderea ponderii persoanelor cu nevoi medicale neacoperite.

Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Modernizarea şi dotarea infrastructurii ambulatorii – respectiv 1 ambulatoriu pediatrie din cadrul spitalului judeţean de urgenţă Sf.Pantelimon Focşani
2. Scaderea nivelului anual specific al gazelor cu efect de sera (echivalent kg de CO2) la 28.666,10 kg CO2/an
3. Reducerea consumului anual de energie finala in cladirea publica care face obiectul investitiei la 132,98 kWh/m2an
4. Valoare anuala a economiei de energie de 23.564,71 lei/an
5. Consum anual de energie primară de 110.165,45 kWh/an
6. Consum anual specific de energie primară (din surse neregenerabile) de 196,93 kWh/m2/an
7. Consum anual de energie primară din surse regenerabile de 10.478,34 kWh/an.

Perioada de implementare a proiectului este de 46 de luni, în perioada 1 aprilie 2018 – 31 ianuarie 2022.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA - ALBIȚA – Elaborare Studiu de fezabilitate – Înștiințare începere cercetare și verificare a terenului de muniție rămasă neexplodată Egis România SA, lider al Asocierii Egis România SA – Search Corporation SRL elaborează Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Tișița Albița, beneficiarul lucrării fiind …
Lire plus
Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractul de finanțare pentru un obiectiv de investiții extrem de important și mult așteptat de comunitățile locale: „Modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85)”, proiect finanțat prin …
Lire plus
Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Un nou început pentru copiii cu dizabilități din Vrancea! Luni, 14 iulie 2025, deschidem porțile Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități situat în fostul Complex „Căprioara” din Crângul Petrești, un spațiu restaurat și dotat de Consiliul Județean Vrancea pentru a veni în sprijinul copiilor și familiilor care au …
Lire plus
[gtranslate]