Объявления

назад
imagine de fundal

Vrancea Eroică 1917- 2018 – Comemorarea eroilor căzuți în Primul Război Mondial

Vineri, 3 august 2018, începând cu ora 17:00, vor demara acțiunile de comemorare a eroilor căzuți la Mărăști, Soveja și Mărășești în campania din 1917 a Marelui Război, organizate de Muzeul Vrancei, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Vrancea.
Astfel, la Mausoleul Eroilor Soveja va avea loc, de la ora 17.00, un ceremonial militar și religios, dar și un mini-recital susținut de Corul ”Pastorala”. Ulterior, de la ora 20.30 va avea loc un recital cameral susținut de Diana Jipa – vioară și Ștefan Doniga – pian. În program vor fi incluse lucrări de George Enescu, Dinu Lipatti și Bela Bartok.
Tot pe data de 3 august 2018, în Piața Unirii din municipiul Focșani va avea loc un spectacol artistic susținut de Orchestra „Lăutarii” condusă de maestrul Nicolae Botgros, Corul Bărbătesc din Sâncel, jud. Alba, Maria Murgoci, Nicu Mâță, Paul Ananie, Gabriel Dumitru, Alexandru Pugna, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Sebastian Stan, Ionuț Dolănescu, Dumitru Caulea, Ilie Caraș, Floarea Calotă, Veta Biriş, Mariana Anghel, Adriana Anghel. Seara se va încheia cu spectacolul artistic ”Din Cântecele Neamului”, susținut de Paula Seling și ”Căzănoi” Orchestra.
***
Sâmbătă, 4 august 2018, de la ora 17:00, la Statuia Victoriei de la Tișița va avea loc un ceremonial militar și religios, iar de la ora 20.30 la Mausoleul Eroilor Mărăști va avea loc un recital susținut de Ansamblul de Muzică Veche ”Anton Pann”.
Tot pe 4 august, în Piața Unirii din municipiul Focșani va avea loc un spectacol artistic susținut de Cristofor Aldea Teodorovici, Andrei Păunescu & Totuşi, Magda Puskas, George Nicolescu, Zoia Alecu, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Ducu Bertzi. Seara va continua cu spectacolul de evocare istorică ”Pe aici nu se trece”, susținut de Nicolae Furdui Iancu, Grupul „Crai Nou”, Proiect K1, Paula Seling, Daniel Lazăr, Vlad Rădescu, Mihaela Rădescu și Sorin Francu. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor.
***
Programul manifestărilor dedicate Memoriei Marelui Război va continua în data de 5 august 2018 cu o expoziție de tehnică militară organizată de  Garnizoana Focșani în Piața Unirii din municipiul Focșani în intervalul orar 10.00-15.00. Cei prezenți duminică dimineață în Piața Unirii vor putea lua parte la un Concert de Fanfară susținut de Fanfara Garnizoanei Focșani între orele 11.30-12.30. Începând cu ora 18.00, în Piața Unirii din Municipiul Focșani va avea loc Conferinţa „Jertfa Unirii Noastre”, susținută de Dan Puric. Ulterior, în Piața Unirii va avea loc un concert extraordinar susținut Leontina Văduva, Laura Bretan, Gheorghe Zamfir, Orchestra Metropolitană București „Muntenia”, condusă de renumitul dirijor Daniel Jinga și Corul ”Accoustic”.
***
Luni, 6 august 2018, de la ora 10.00, va avea loc un ceremonial militar și religios la Mausoleul Eroilor din municipiul Focșani.
—-
Partidele politice, instituțiile, ONG-urile sau persoanele interesate să depună coroane de flori în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial sunt invitate să facă acest lucru în cadrul ceremonialului militar de la Mausoleul Eroilor Focșani de luni, 6 august 2018, ora 10.00.
Luni, 6 august 2018, de la ora 16.00, în municipiul Focșani, un număr de șase fanfare vor pleca într-o ”Paradă a Fanfarelor” pe traseul Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia” – Ceasul Rău – Piața Unirii. Membrii Fanfarei ”Trandafirul” (Călăfindești, județul Suceava), Fanfara ”Valahia” (Giurgiu), Fanfara ”Zece Prăjini” (județul Iași), Fanfara ”Ivan Ivanovici” (Brăila), Fanfara ”Anatol Cazac” (Chișinău), Fanfara din Coștei (Voivodina, Serbia) vor susține recitaluri în Piața Unirii până la ora 20.00 când cei prezenți în piață vor putea urmări o transmisiune live a evenimentelor de comemorare de la Mausoleul Eroilor Mărășești. Pe 6 august 2018, de la 22.00 va avea loc în Piața Unirii din municipiul Focșani spectacolul extraordinar „Dansul Zmeilor”, urmat de un spectacol de excepție de muzică și flăcări susținut de  ”Cobzality&Crispus”. Spectacolul va fi prezentat de Octavian Ursulescu.
Evenimentele derulate în cadrul ”Vrancea Eroică” vor culmina cu momentele de comemorare a eroilor din data de 6 august 2018 de la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, cu începere de la ora 19.00. Cu acest prilej, cei prezenți vor putea asista la:
– salve de tun;
– survol aerian;
– ceremonial militar și religios;
– moment de reculegere cu intonarea ”Semnalului Liniștea”;
După ceremonialul militar și religios, evenimentele de la Mausoleul Eroilor Mărășești vor continua cu spectacolul simfonic extraordinar ”Pe aici nu se trece!”, susținut de artiștii Gheorghe Zamfir, Laura Bretan, Leontina Văduva, acompaniați de Orchestra Metropolitană București „Muntenia” dirijată de maestrul Daniel Jinga și Corul ”Accoustic”.
Focșănenii care doresc să se deplaseze la Mausoleul Eroilor Mărășești pot beneficia de transport gratuit, cu mijloacele de transport public puse la dispoziție de Primăria Municipiului Focșani.
Detalii suplimentare legate de evenimentele de comemorare ”Vrancea Eroică 1917-2018” puteți obține la telefon: 0723.528.775, Marcela Brăileanu.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

1 august 2018

Programul manifestărilor dedicate zilei de 6 august la Mausoleele Eroilor din Soveja, Focșani și Mărășești

Programul manifestărilor dedicate zilei de 6 august la Mausoleele Eroilor din Soveja, Focșani și Mărășești

Consiliul Județean Vrancea și Garnizoana Focșani organizează vineri, 6 august 2021, o serie de manifestări pentru evocarea eroicelor lupte care au avut loc în urmă cu 104 ani, în Primul Război Mondial, în vara anului 1917, pe linia frontului Mărăști – Mărășești - Oituz. Bătălia de la Mărășești, desfăşurată în …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 29.07.2021 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 29.07.2021 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

În data de 29.07.2021, au fost declarate de către agenții economici 237 de locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 244 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm sa accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă vacante
Citește mai mult
Consiliul Județean Vrancea a premiat câștigătorii Concursului InfoEducație – Vrancea online. Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – etapa națională 2021

Consiliul Județean Vrancea a premiat câștigătorii Concursului InfoEducație – Vrancea online. Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – etapa națională 2021

Consiliul Județean Vrancea sprijină și în acest an excelența, creativitatea și inovarea, oferind premii elevilor câștigători ai Concursului InfoEducație Vrancea online- Olimpiada de Inovare și Creație Digitală - etapa națională 2021, care a avut loc în perioada 27 iulie - 2 august 2021. În acest an au participat 38 elevi …
Citește mai mult
[gtranslate]