новости

назад
imagine de fundal

Un an de mandat pentru Cătălin Toma în fruntea Consiliului Județean Vrancea

Liderul administrației județene a organizat o conferință de presă în care a vorbit despre modul în care a schimbat lucrurile de când a câștigat alegerile locale din 2020

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, și-a prezentat joi bilanțul activității după un an de la învestirea în această funcție, prezentând vrâncenilor în mod transparent și deschis toate proiectele realizate în această perioadă.

”În campania electorală am vorbit vrâncenilor despre viziunea mea în ceea ce privește conducerea administrației județene. Prin tot ceea ce am făcut în primul an de mandat, consider că am pus în mișcare rotițele unui mecanism care nu funcționa așa cum ar trebui, am deblocat proiecte, am inițiat altele noi și am făcut primii pași către o dezvoltare reală a județului”, a afirmat Cătălin Toma.

UNIVERSITATE LA FOCȘANI

  • La 1 octombrie 2021 am avut bucuria de a participa la deschiderea primului an universitar la Focșani, în clădirea fostei Prefecturi Putna. În acest an, au început studiile universitare de licență și masterat 75 de studenți la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași (Facultatea de Litere, Facultatea de Drept și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației) și 240 de studenți de la Universitatea din București (Facultatea de Psihologie și Științele Educației și Facultatea de Administrație și Afaceri). Este un proiect de suflet, pe care l-am inițiat și susținut alături de colegul deputat Ion Ștefan, pentru a-i ajuta pe tinerii din Vrancea să studieze acasă și să însuflețească aceste locuri. De asemenea, am făcut primele demersuri pentru înființarea filialei din Focșani a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București, lucru pe care sperăm să-l punem în aplicare începând cu anul școlar 2022 – 2023.

NOUL SPITAL JUDEȚEAN

  • Este un proiect major pentru județul Vrancea, la care am reușit să facem pași importanți pentru realizare. Am finalizat studiul de fezabilitate, am făcut demersuri pentru includerea unității spitalicești în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru finanțare, lucru care s-a și întâmplat, iar acum avem în lucru proiectul tehnic al noului spital.
  • De asemenea, am susținut actualul Spital Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani prin alocarea de sume importante pentru funcționarea în condiții optime (2,5 milioane de lei), pentru asigurarea de echipamente de protecție, materiale sanitare și dotări specifice, în contextul prevenirii și limitării efectelor pandemiei COVID-19.

MODERNIZAREA ȘI EXTINDEREA REȚELELOR DE APĂ ȘI CANALIZARE – ETAPA 3

  • Am inițiat un proiect în valoare de 400 milioane de euro pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din județ, prin intermediul unor noi investiții derulate de CUP SA Focșani, în cadrul Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PODD) 2021-2027. Lista cu investițiile propuse pentru sistemul de alimentare cu apă și canalizare din fiecare din cele 52 de localități a fost finalizată și înaintată Guvernului.

TAXA PE APĂ METEORICĂ, ELIMINATĂ

  • Am eliminat din facturile vrâncenilor taxa pe apă meteorică încasată de CUP SA Focșani, deoarece nu exista o predictibilitate și un criteriu clar de stabilire a consumului pentru fiecare gospodărie în parte.

PARCUL INDUSTRIAL

  • Am început proiectul privind realizarea parcului industrial de la Garoafa, prin care avem în vedere revitalizarea economiei locale prin atragerea investitorilor autohtoni și străini, implicit creșterea numărului locurilor de muncă pentru populația din zonă. Terenul propus în vederea înființării parcului industrial, în suprafață de 474.574 mp, este inclus în domeniul public al județului Vrancea, are deschidere la DN2 – E85 și se află la 15 km de orașul Focșani, în imediata apropiere a nodului de circulație de la Tișița.

REABILITARE ȘI MODERNIZARE DRUMURI JUDEȚENE

Am readus proiectele aflate în derulare de către CJ Vrancea pe făgașul normal, deblocându-le și stabilind o relație optimă în relația cu constructorii.

  • DJ 204 D Vulturu – Hângulești – Maluri a fost asfaltat integral în acest an (9 kilometri). De mai bine de 7 ani, mii de oameni din zonă așteptau începerea lucrărilor de asfaltare. În prezent se lucrează la șanțuri și podețele de acces în proprietăți și la realizarea unui pod, care va fi gata anul viitor.
  • DJ 205 E Vidra – Vizantea-Livezi va fi reabilitat integral, în cel mai scurt timp urmând a se trece la proiectare și execuție. Obiectivul de investiţii „Modernizare DJ 205E Vidra – Vizantea Livezi — Câmpuri” este finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), valoarea totală a finanţării fiind de 65.362.749 lei.
  • Am obținut o finanțare de 24,8 milioane de euro prin Programul Operațional Regional pentru drumul județean DJ 204 E Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN 24 (lungime: 18,2 kilometri). Serviciile de proiectare vor fi finanțate tot din fonduri europene, în cadrul Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020.
  • DJ 205 N Jariștea – Scânteia: vom începe execuția lucrării în vederea reabilitării celor 7,2 kilometri de drum județean (inclusiv două poduri) prevăzuți în proiect.
  • Am derulat în acest an programul de întreținere drumuri județene astfel: s-au realizat lucrări cu fonduri din bugetul județean pe DJ 203H (3 km covor asfaltic la Dumitrești, asfaltat și marcat), pe DJ 252 (limită județ Galați – Ploscuțeni – Homocea – limită județ Bacău) 5 km la Homocea şi pe DJ 204P (Gugeşti – Dragosloveni — Gura Caliţei – Dealu Lung –Tinoasa – Poeniţa – Dumitreşti) unde s-a turnat 6 km covor asfaltic la Gura Caliței și 2 km la Dumbrăveni.
  • Am inițiat proiectul ”Rețea inteligentă de iluminat public a drumurilor județene”, fiind demarată achiziția în vederea efectuării serviciilor de proiectare și asistență tehnică.
  • 14 poduri de pe drumurile județene din Vrancea sunt în reabilitare, iar două au fost finalizate anul acesta (de pe DJ 119 C — sat Anghelești, comuna Ruginești și DJ 205 K — sat Mărăști, comuna Răcoasa).
  • Am scăzut consumul de combustibil atât în ceea ce privește CJ Vrancea, cât și cu privire la instituțiile subordonate.

PROIECTE ÎN PREGĂTIRE

  • Am făcut primele demersuri privind repunerea stațiunii Soveja pe harta turismului din România. În prezent se lucrează la Studiul de fezabilitate al proiectului de reabilitare al stațiunii.
  • Am finalizat procedura de includere în domeniul public al județului, prin donație, a casei care a aparținut familiei scriitorului Duiliu Zamfirescu, din comuna Vârteșcoiu, pe care o vom consolida și restaura și o vom introduce în circuitul turistic.
  • Am demarat procedurile pentru reabilitarea și punerea în valoare a Casei Memoriale ”Alexandru Vlahuță” din Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, obiectiv introdus în lista Companiei Naționale de Investiții în vederea finanțării.
  • Am inițiat proiectele ”Consolidare, reabilitare energetică şi lucrări conexe — imobil Secţia Reumatologie Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon”, corp C3, C4, C5, C6, str. Cuza Vodă nr. 50-52,  Focșani” și ”Reabilitare, modernizare și dotare Policlinica Stomatologică”.
  • Am demarat proiectul ”Construire locuințe de serviciu prin Programul ANL — Str. Calea Munteniei nr. 57, Municipiul Focșani, Județul Vrancea, regim de înălțime S+P+2E+M și 28 unități locative”.

CULTURĂ, PROIECTE PENTRU TINERI  

  • Am susținut și finanțat proiecte dedicate tinerei generații: Festivalul internațional de Book-trailere ”Boovie”, Festivalul de Teatru Tânăr ”Ora de Teatru”, Festivalul de muzică clasică pentru tineri ”Classic for Teens”, Turul Vrancei la Ciclism.
  • Am organizat evenimente culturale fără a cheltui sute de mii de euro per eveniment așa cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani.
  • Am decis să susținem copiii care vor să practice fotbalul (mai ales în mediul rural), prin finanțarea achiziției de echipamente sportive, plata deplasărilor la meciuri, astfel încât să venim în sprijinul celor mici și al cluburilor care nu-și permit să finanțeze echipele de copii și juniori. Proiectul se numește ”Superliga copiilor la fotbal”.
  • Am revitalizat activitatea Muzeului Vrancei și a Centrului Cultural Vrancea. Ambele instituții au avut acțiuni și activități de amploare care nu s-au regăsit în ultimii ani pe agenda ex-managerilor, printre care amintim: ”Zilele portului popular vrâncenesc”, ”Îndeletniciri tradiţionale” (ateliere de meşteşuguri tradiţionale), „Zilele Satului Vrâncean”.
  • Am pus în valoare din punct de vedere turistic Muzeul Țării Vrancei de la Vidra.

Vă asigur că voi face în continuare tot ce îmi stă în putință pentru a dezvolta și a deschide acest județ binecuvântat de Dumnezeu, alături de toți cei care doresc cu adevărat binele vrâncenilor!

Cătălin TOMA, Președintele Consiliului Județean Vrancea

 

    

 

Proiectul ”Copii între două lumi”, o șansă pentru reintegrarea școlară a copiilor întorși din străinătate

Proiectul ”Copii între două lumi”, o șansă pentru reintegrarea școlară a copiilor întorși din străinătate

Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi conferința de închidere a proiectului de cercetare socio-pedagogică cu privire la reinserția școlară a copiilor remigrați, intitulat ”Copii între două lumi”. La eveniment au participat președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, vicepreședintele Ionel Cel-Mare, inspectorul școlar general Gabriela Marchitan, alături de Mioara Moraru, coordonator de …
Citește mai mult
Asfaltarea drumului județean 205 C, tronsonul Cârligele — Vârteșcoiu, continuă!

Asfaltarea drumului județean 205 C, tronsonul Cârligele — Vârteșcoiu, continuă!

În aceste zile are loc asfaltarea drumului județean 205 C, tronsonul Cârligele - Vârteșcoiu. ”Dacă vremea ne va ajuta, până la finalul anului vom putea circula pe ruta Golești - Odobești, prin Vârteșcoiu, în condiții foarte bune”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Proiectul „Modernizarea infrastructurii rutiere de …
Citește mai mult
Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, prezent la Dumbrăveni alături de vicepreședintele CJ Vrancea, Ionel Cel-Mare, la ceremonia depunerii de coroane de flori la statuia Suvorov

Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, prezent la Dumbrăveni alături de vicepreședintele CJ Vrancea, Ionel Cel-Mare, la ceremonia depunerii de coroane de flori la statuia Suvorov

Conducerea Consiliului Județean Vrancea, reprezentată de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, a participat astăzi la Dumbrăveni la ceremonialul organizat de Ambasada Federației Ruse în România, dedicat omagierii marelui comandant de oști rus Aleksandr Suvorov. Evenimentul, care a marcat și finalizarea restaurării monumentului, a avut loc în prezența E.S. Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar …
Citește mai mult
[gtranslate]