новости

назад
imagine de fundal

Replica Sabiei Marelui Voievod Ștefan cel Mare în mausoleele vrâncene

La Mausoleul Eroilor din Mărășești a avut loc astăzi, 13 septembrie 2019, ceremonialul militar și religios de predare a Sabiei (replica) Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, care a fost așezată pe sarcofagul generalului Eremia Grigorescu din interiorul Mausoleului Eroilor Mărășești.

Pe parcursul zilei de astăzi, cât și mâine, 14 septembrie, până la orele 12.00, Sabia Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt va putea fi admirată gratuit de către toți cei care doresc să vină la Mausoleul Eroilor Mărășești.

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, de la orele 14.00, Sabia Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt va fi transferată la Mausoleul Eroilor Mărăști, unde va fi expusă până în jurul orelor 17.30.

Totodată, la Mausoleul Eroilor Mărăști sunt așteptați să ajungă și cicliștii înscriși la evenimentul ”Mausolee pe bicicletă”. Cu această ocazie, pe lângă oportunitatea de a viziona celebra Sabie a Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cicliștii vor fi invitați să asiste la un happening susținut de actorii trupei de teatru Protha, dar și la un mini-concert susținut de Gabi Stănescu – vioară și Marta Băceanu – pian.

Evenimentul este organizat de către Direcția Județeană pentru Cultură Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi ”Eracle Nicoleanu” Vrancea, Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea, în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea și Muzeul Vrancei.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinara în data de 26 ianuarie 2021, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinara în data de 26 ianuarie 2021, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinara în data de 26 ianuarie 2021, ora 10.00
Citește mai mult
Președintele Cătălin Toma va inaugura sediul Prefecturii Putna în ziua de 24 ianuarie

Președintele Cătălin Toma va inaugura sediul Prefecturii Putna în ziua de 24 ianuarie

În acest an se împlinesc 162 de ani de la momentul istoric al Unirii Principatelor Române, din 24 ianuarie 1859. Consiliul Județean Vrancea va marca acest eveniment important prin mai multe acțiuni care vor avea loc începând cu ora 13.00 pe esplanada din Piața Unirii și apoi prin inaugurarea sediului …
Citește mai mult
Reprezentanții județelor Buzău, Galați, Prahova, Dîmbovița și Vrancea, prezenți la Focșani pentru o întâlnire de pregătire pentru apărare

Reprezentanții județelor Buzău, Galați, Prahova, Dîmbovița și Vrancea, prezenți la Focșani pentru o întâlnire de pregătire pentru apărare

Consiliul Județean Vrancea a fost astăzi gazda unei întâlniri de pregătire pentru apărare a persoanelor cu atribuții de conducere în domeniul administrației publice locale (președinți, vicepreședinți și secretari de consilii județene), din județele Buzău, Galați, Prahova, Dîmbovița și Vrancea. La întâlnirea care a avut loc în sala mare de ședințe …
Citește mai mult
[gtranslate]