новости

назад
imagine de fundal

Președintele Marian Oprișan a semnat contractul de finanțare pentru „Dotarea cu aparatură medicală modernă a Unității de Primire Urgențe, Focșani”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul intitulat „Dotarea cu aparatură medicală modernă a Unității de Primire Urgențe, Focșani”.

Valoarea totală a contractului este de 4.641.692,58 lei (985.497 euro), din care finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din fonduri europene și din bugetul național este de 4.548.858,73 lei (965.787 euro), ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală eligibilă aprobată, acesta fiind finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale 8.2 Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență.

Contractul, al cărui beneficiar este UAT Județul Vrancea, a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020 și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului reprezintă îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei îngrijirii spitaliceşti de urgenţă in cadrul Unitatii de Primire Urgențe Focșani prin dotarea acesteia cu aparatură medicală modernă.

Obiectivul specific al proiectului îl constituie dotarea Unității de Primire Urgențe Focșani cu 15 tipuri de dotări medicale moderne în vederea asigurării infrastructurii necesare realizării îngrijirilor spitalicesti de urgență la standardele europene conform legislatiei armonizate a României cu cea a UE.

Este al 10-lea contract semnat de președintele Marian Oprișan, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional, iar perioada de implementare a proiectului este de 27 de luni, în perioada 1 martie 2018 – 31 mai 2020.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Pacienții cu afecțiuni respiratorii pot fi tratați în condiții civilizate: Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență din Focșani, complet modernizată

Pacienții cu afecțiuni respiratorii pot fi tratați în condiții civilizate: Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență din Focșani, complet modernizată

Astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirii în care funcționează Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani, lucrări realizate de Consiliul Județean Vrancea. Președintele administrației județene, Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, de managerul Spitalului Județean de …
Citește mai mult
Președintele Toma, întrevedere cu membrii Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea

Președintele Toma, întrevedere cu membrii Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea, ocazie cu care și-a afirmat sprijinul pentru demersurile făcute de fermierii vrânceni în vederea primirii de despăgubiri echitabile pentru culturile de porumb, grâu și floarea soarelui calamitate de seceta …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 11.08.2022 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 11.08.2022 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

În data de 11.08.2022 au fost declarate de către agenții economici 192 de locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 211  locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm sa accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă  …
Citește mai mult
[gtranslate]