новости

назад
imagine de fundal

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma: bilanț la 6 luni de mandat

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, și-a prezentat astăzi bilanțul după 6 luni de mandat. Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în derulare este construirea noului Spital Județean de Urgență din Focșani, pentru care studiul de fezabilitate este aprobat și a fost depus la cancelaria Primului Ministru, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. ”Este un proiect de suflet, un proiect de anvergură, care respectă toți pașii pentru a primi finanțare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Spitalul este gândit ca un proiect modular, cu heliport și bloc universitar, pentru o proiecție de 30-40 de ani să funcționeze la standarde de înaltă calitate. În preajma Spitalului Județean va fi construit un bloc cu 26 de unități locative pentru specialiști, pentru că ne-am gândit să asigurăm spații locative pentru cadrele medicale”, a declarat Cătălin Toma.

Un alt proiect major pentru care s-au făcut pași importanți este realizarea Parcului industrial de la Garoafa, pentru care Consiliul Județean Vrancea a aprobat preluarea în administrare a unui teren de 47 de hectare și a înființat societatea Parc Industrial Vrancea. ”Este o zonă foarte bună pentru că are conectivitate, am luat în calcul o investiție în cazul unui foraj pentru sursa de apă și am analizat și posibilitățile pentru celelalte utilități, gaze și energie electrică. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu premierul României, Florin Cîțu, președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban și cu  ministrul Fondurilor Europene, prin PNRR se vor finanța și parcurile industriale”, a mai spus președintele Toma. Alt proiect aflat pe agenda președintelui CJ Vrancea este iluminatul public inteligent pe drumurile județene.

În prezent, la nivelul Consiliului Județean Vrancea se află în implementare 15 proiecte, cu fonduri europene, pentru reabilitarea energetică și consolidarea unor clădiri, modernizarea unor drumuri județene, fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Vrancea, iar încă 5 proiecte se află în evaluare pe Programul Operațional Regional pentru reabilitarea energetică a unor clădiri.

În ultimele 6 luni, Consiliul Județean Vrancea a încheiat mai multe parteneriate, printre care și un acord cu județele Buzău, Prahova și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Buzăului”, în vederea realizării unor Investiții Teritoriale Integrate (ITI). 27 de UAT-uri din Județul Vrancea vor face parte din ITI, pentru atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea și promovarea turismului pe două componente: drumul viei și vinului și zona de munte a județului.

În aceea ce privește modernizarea drumurilor județene, pe lângă proiectele aflate deja în derulare, sunt în curs de realizare procedurile pentru demararea altor investiții importante:

—      „Modernizare infrastructură rutieră de drum județean 204E dintre localitățile Mirceștii Noi-Ciușlea-Străjescu-Doaga-DN24” (ÎN LICITAȚIE – proiect pe POR)

—      „Lucrări de construire trotuare şi accese în proprietăți aferente obiectivului de investiţie: Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile Gologanu — Slobozia Ciorăşti -Coteşti, cu conectivitate directă la reţeaua TEN-T”

—      ,,Modernizare DJ 205 N sector intersecție DJ 205 B- Jariștea- Scânteia, km 4 +000-km 11+200, L=7, 20 km. județul Vrancea”.

—      DJ 204 D Suraia – Vulturu (ÎN LICITAȚIE)

—      DJ 204 D Vulturu – Hângulești – Maluri (ÎN LICITAȚIE)

—      Podul peste Putna de la Coza – Tulnici (DJ 205 L) – Contract SEMNAT

— Pod pe DJ 204 G (Suraia – Boțârlău) (ÎN LICITAȚIE)

—      DJ 204 G Rădulești – Biliești (2,3 km) și Suraia – Boțârlău (6,7 km)

Consiliul Județean a găzduit și numeroase evenimente și dezbateri pe teme de buget, proiecte cu finanțare europeană, posibilități de accesare a fondurilor de către UAT-uri, la care au participat atât primarii din Vrancea, cât și reprezentanți de la cel mai înalt nivel, precum prim-ministrul Florin Cîțu și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Traseele de transport județean pentru următorii 6 ani, scoase la licitație

Traseele de transport județean pentru următorii 6 ani, scoase la licitație

Consiliul Județean Vrancea a reluat licitația publică deschisă pentru delegarea gestiunii serviciului public județean de transport de persoane prin curse regulate, pentru perioada 2022 – 2028, pentru 19 trasee din județul Vrancea, după cum urmează: Lotul 5 - 3 trasee (Traseul 13 - Focșani Autogară – Odobești – Greșu; Traseul …
Citește mai mult
354 de antreprenori vor primi sprijin financiar  pentru investiții neagricole în zone rurale

354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale

INFORMARE DE PRESĂ  354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale  Agenția pentru Finanțarea Investițiilor a publicat Raportul de selecție lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, din …
Citește mai mult
Rețea de voluntari ai Crucii Roșii, înființată printr-o finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Județean Vrancea

Rețea de voluntari ai Crucii Roșii, înființată printr-o finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Județean Vrancea

 În fiecare an, în data de 4 iulie, sărbătorim Ziua Crucii Roşii Române, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din țara noastră, primind recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Catalin Toma, a avut zilele trecute o întâlnire cu Rodica …
Citește mai mult
[gtranslate]