Eventi

назад
imagine de fundal

”Liniște, la Balada se citește!”

Tinerii din județul Vrancea au participat în număr mare la evenimentul „Liniște, la Balada se citește!”, organizat de Consiliul Județean Vrancea în perioada 21-23 mai 2019, la Focșani și Adjud, în contextul în care anul 2019 este declarat Anul Cărții în țara noastră.

Pe parcursul celor trei zile, peste 2.400 de elevi din clasele a XII-a de la toate liceele din județ au aflat, de la actrița Monica Davidescu și de la exploratorul și realizatorul tv Florin Sașca, de ce este importantă lectura în dezvoltarea personalității lor și în alegerea meseriei pe care o vor practica în viața de adult.

În discursul său, Monica Davidescu a arătat că în cărți sunt dezbătute toate problemele omului – eșecuri, împliniri, reușite, riscuri – și cum citind, adolescentul va învăța să le înfrunte cu optimism și curaj. Lectura are darul de a forma: ea poate face dintr-un tânăr cu multe temeri, un adult asumat și împlinit și îi arată care sunt adevăratele valori ale vieții.

În cadrul evenimentului, elevii au vizionat și documentarul ”Planeta noastră”, realizat la cele mai înalte standarde cinematografice, care surprinde frumusețea naturală a planetei noastre și arată modul în care schimbările climatice afectează toate creaturile vii. După vizionarea fragmentului video, Florin Sașca le-a povestit elevilor despre natură, făcând trecerea către România și către locurile frumoase și protejate din județul Vrancea. Tinerii au fost provocați și la o discuție interactivă în care și-au exprimat părerea despre documentarul vizionat și despre subiectele discutate.

În ultima parte a evenimentului, actrița Monica Davidescu i-a invitat pe elevi să facă împreună un gest simbolic pentru lectură: să deschidă la o anumită pagină albumul de călătorii primit și să citească 5 minute, iar  pe baza informațiilor aflate au participat la o tombolă în care au fost oferite câte 10 premii la fiecare eveniment, 9 premii în cărți și un premiu constând într-o tabletă.

De asemenea, fiecare elev prezent a primit cadou un kit cultural care a cuprins o sacoșă din pânză, personalizată cu grafica evenimentului, o carte de istorie a românilor, o carte de călătorii, semne de carte și stickere.

Nu în ultimul rând, în cadrul evenimentului au fost premiați și elevii olimpici din județul Vrancea, cu câte un album ”Patrimoniul mondial UNESCO. Situri naturale și culturale”.

Evenimentul a fost inițiat și promovat de Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, care susține importanța lecturii pentru tinerii care, astfel, vor deveni adulți deschiși, inteligenți și responsabili.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași vrea să înființeze la Focșani o filială cu 10 specializări pentru licență și master

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași vrea să înființeze la Focșani o filială cu 10 specializări pentru licență și master

De Ziua Culturii Naționale, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a găzduit o întâlnire cu o delegație a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, condusă de rectorul prof. univ. dr. Tudorel Toader, formată din doi prorectori și șase decani. Instituția de învățământ  superior din Iași intenționează să înființeze o filială la …
Citește mai mult
Proces-Verbal încheiat astăzi 15.01 .2021 , ora 12: 15 cu ocazia celei de a treia ședințe de licitație publică deschisă cu strigare în vederea desfășurării procedurii de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de vânzare deșeu feros provenit din demolarea construcției metalice C5

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinara în data de 21 ianuarie 2021, ora 11.00

[gtranslate]