новости

назад
imagine de fundal

Marii câștigatori ai Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2018: Sauvignon Blanc, Tămâioasă Românească și Fetească Neagră

Cea de-a IX-a ediție a Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2018, care a avut loc în perioada 4-6 octombrie, și-a desemnat câștigătorii. Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Cristian Dănuț, a fost mandatat de președintele Marian Oprișan să înmâneze medaliile și diplomele pentru marii campioni ai concursului, în cadrul unei ceremonii de premiere care a avut loc sâmbătă, 6 octombrie, la Cerdac Cotești.

Titluri de mari campioni pentru vinuri albe au obținut: VINCON cu Tămâioasă Românească, din anul 2017 și SC NATURA SRL, sub brandul Casa Panciu, cu Sauvignon Blanc, din anul 2017. Pe lângă diplomă, VINCON și SC NATURA SRL au obținut și înscrierea gratuită a 10 probe fiecare de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada  2-5 mai 2019 la Aigle, Elveția.

Mari campioni la categoria vinuri roșii au fost desemnați următorii: SC NATURA SRL pentru soiul Fetească Neagră, anul 2012 și DASADI SRL, producător tot din Vrancea, sub brandul Daniel Wine, pentru același soi, Fetească Neagră, anul 2017. Ei au obținut, de asemenea, înscrierea gratuită a 10 probe fiecare de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles.

Mari medalii de aur au obținut și A.Bucium S.A pentru vinul Muscat Ottonel din anul 1994, Coscodrina SRL pentru vinul Muscat Ottonel din anul 2017, Fine Wine SRL pentru vinul Cabernet Sauvignon din anul 2014 și Domeniile Blaga SRL pentru vinul Syrah din anul 2016.

Din cele 360 de probe înscrise în concurs, după jurizare au fost acordate 8 mari medalii de aur, 86 de medalii de aur și 117 medalii de argint.

Juriul Concursului Național de Vinuri a fost compus din degustători experţi, renumiți pe plan mondial. Președintele juriului a fost academicianul Valeriu V. Cotea, iar președinții celor cinci comisii de degustare au fost: Roberto Gatti – Italia, Luciano Parrinello – Italia, Vito Mezzapelle- Italia, Daniele Raspini- Italia și Arina Antoce – România.

Lista completă a câștigătorilor Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2018 o puteți consulta în atașament.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

ANUNȚ IMPORTANT!

ANUNȚ IMPORTANT!

În perioada 7-10 decembrie 2021, energia electrică va fi întreruptă pentru toți consumatorii din mai multe zone din municipiul Focșani și din comuna Vînători. Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Focșani anunță întreruperea furnizării energiei electrice pentru toate categoriile de consumatori din zonele: Comuna Vînători, sat Jorăști: străzile Florilor, Teiului, …
Citește mai mult
Lucrări în plină desfășurare la Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei ”Casa Alaci” din Focșani

Lucrări în plină desfășurare la Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei ”Casa Alaci” din Focșani

Consiliul Județean Vrancea consolidează și restaurează această clădire monument istoric în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, cu o valoare totală de 4,6 milioane lei. Lucrările de reabilitare sunt în grafic, atât la interiorul clădirii, cât și în exterior. ”Prin această investiție urmărim …
Citește mai mult
Oferta locurilor de muncă vacante, la data de 25.11.2021

Oferta locurilor de muncă vacante, la data de 25.11.2021

În data de 25.11.2021, au fost declarate de către agenții economici 104 locuri de muncă vacante în județul Vrancea, iar pentru Comunitatea Economica Europeana 343 locuri de muncă. Pentru detalii suplimentare vă rugăm sa accesați pagina de web https://www.anofm.ro/?agentie=Vrancea&page=0, sau puteți solicita detalii la numerele de telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, …
Citește mai mult
[gtranslate]