новости

назад
imagine de fundal

Lumea magică a cărților pentru elevii din Vrancea!

 

 

Anul cărții în România – așa cum a fost declarat anul 2019 la nivel național – se apropie de final, iar noi – fie că suntem profesori, părinți sau reprezentanți ai administrației publice – înțelegem importanța promovării lecturii în rândul copiilor şi al tinerilor în mâinile cărora va sta România viitorului.

Din acest motiv, Consiliul Județean Vrancea a început încă din primăvara acestui an, un amplu demers de promovare a lecturii în rândul elevilor din județul nostru, printr-o serie de proiecte care au avut, în prim plan, cartea, lectura, creativitatea.

De aceea, pentru că se apropie sărbătorile şi toţi copiii aşteaptă daruri de Crăciun, vom organiza un eveniment aparte dedicat elevilor de gimnaziu din județ (clasele V-VIII), pe parcursul a trei zile, în perioada 11 – 13 decembrie 2019, la Sala Polivalentă din Focșani, la care am adresat invitația de a ne fi partener în acest proiect și Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.

În aceste zile, actrița Monica Davidescu îi va purta pe copii în lumea magică a cărților, le va vorbi despre rolul de neînlocuit pe care îl are lectura în formarea unui om, în definirea propriei identităţi şi în asumarea libertăţii individuale. Cartea va deveni, astfel, darul neaşteptat şi minunat, modest şi puternic, frumos şi plin de înţelepciune, care poate schimba destine şi lumina suflete!

La finalul evenimentului, ca să încununăm cu succes proiectele din acest an ale Consiliului Județean Vrancea dedicate educației, fiecare elev va pleca acasă cu o cutie de cărți specifice vârstei lor, dar și cu zâmbetul pe buze după ce vor asista la spectacolul de magie al renumitului Magitot.

Evenimentul, care își propune să aducă în prim-plan importanța cărților în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, este inițiat și promovat de președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Un nou pas pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare din județul Vrancea, pentru perioada 2021-2027!

Un nou pas pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare din județul Vrancea, pentru perioada 2021-2027!

Operatorul regional CUP SA a finalizat licitația pentru atribuirea contractului de servicii ”Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vrancea – etapa a III-a, în perioada 2021-2027”. Câștigătoare a fost desemnată Asocierea …
Citește mai mult
Luni, 30 mai 2022, începând cu ora 23,00 va avea loc a doua dezinsecție în Crângul Petrești

Luni, 30 mai 2022, începând cu ora 23,00 va avea loc a doua dezinsecție în Crângul Petrești

Consiliul Județean Vrancea va efectua a doua 𝗱𝗲𝘇𝗶𝗻𝘀𝗲𝗰ț𝗶𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁 𝗮𝗻 î𝗻 𝗖𝗿â𝗻𝗴𝘂𝗹 𝗣𝗲𝘁𝗿𝗲ș𝘁𝗶, 𝗽𝗲 𝗱𝗮𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝟯𝟬 𝗺𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟮, î𝗻𝗰𝗲𝗽â𝗻𝗱 𝗰𝘂 𝗼𝗿𝗮 𝟮𝟯:𝟬𝟬, pentru a combate căpușele și țânțarii din perimetrul ariei naturale. Dezinsecţia terestră pe zonele verzi nu pune în pericol sănătatea populaţiei, acțiunea realizându-se prin pulverizare cu …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 20.05.2022 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 20.05.2022 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

În data de 20.05.2022 au fost declarate de către agenții economici 392 de locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 558  locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm sa accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă …
Citește mai mult
[gtranslate]