новости

назад
imagine de fundal

Întâlnire la Consiliul Județean Vrancea pe tema rețelelor de alimentare cu gaze din Vrancea

Investițiile pentru dezvoltarea județului și pentru racordarea la gaze a localităților din Vrancea sunt o prioritate pentru președintele Consiliului Județean, Cătălin Dumitru Toma, care a găzduit astăzi la sediul instituției o întâlnire la care au participat deputatul Ion Ștefan, Carmen Moraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Andrei Chivu, director monitorizare în cadrul POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare) și prefectul Gheorghiță Berbece.

Discuțiile s-au axat pe proiectele de înființare de noi rețele de alimentare cu gaze în  comunele din județul Vrancea. Până la această dată, au fost depuse 9 proiecte de înființare rețele de gaze naturale, în care au fost cuprinse 20 de comune din Vrancea (Biliești, Bolotești, Golești, Gologanu, Gugești, Homocea, Jariștea, Obrejița, Ploscuțeni, Popești, Milcovul, Răstoaca, Sihlea, Slobozia Bradului, Suraia, Tâmboești, Urechești, Vârteșcoiu, Vidra și Vulturu). Proiectele vor intra în evaluare în luna februarie 2021, finanțarea urmând să fie asigurată integral din fonduri nerambursabile.

”Mă bucur că un proiect de mare importanță, pentru racordarea la gaze naturale a localităților din Vrancea, cu zeci de mii de vrânceni beneficiari, inițiat și susținut de mine și de către domnul deputat Ion Ștefan, este pus în practică. Am promis că vom aduce gazul în localitățile din Vrancea și ne ținem de cuvânt. Mulțumim primarilor care au depus proiectele și au înțeles să facă pași rapizi pentru comunitățile lor”, a declarat Cătălin Dumitru Toma.

În cadrul vizitei de astăzi, Carmen Moraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Andrei Chivu, director monitorizare POIM, s-au întâlnit și cu responsabilii din cadrul aparatului de specialitate al CJ Vrancea pe tema derulării proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Vrancea”, co-finanțat din fonduri europene în cadrul POIM.
Proiectul derulat de administraţia judeţeană face parte din cele 7 proiecte prioritare de management al deşeurilor implementate la nivelul României și este aproape de finalizare, fiind realizat în proporție de peste 90%. Secretarul de stat Carmen Moraru a felicitat echipa CJ Vrancea pentru stadiul avansat de realizare al proiectului. ”Ne bucurăm că există și astfel de proiecte de succes, printre primele care vor fi finalizate în țară. Un exemplu de bună practică este și proiectul de extindere a rețelelor de apă și canalizare”, a spus secretarul de stat Carmen Moraru. Cei doi oficiali de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au vizitat și Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret.

La finalizarea proiectului, întreaga populație a județului Vrancea va beneficia de un sistem îmbunătățit de management al deșeurilor.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Pacienții cu afecțiuni respiratorii pot fi tratați în condiții civilizate: Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență din Focșani, complet modernizată

Pacienții cu afecțiuni respiratorii pot fi tratați în condiții civilizate: Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență din Focșani, complet modernizată

Astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirii în care funcționează Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani, lucrări realizate de Consiliul Județean Vrancea. Președintele administrației județene, Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, de managerul Spitalului Județean de …
Citește mai mult
Campanie de screening pentru tuberculoză la nivelul populației din mediul rural din județul Vrancea

Campanie de screening pentru tuberculoză la nivelul populației din mediul rural din județul Vrancea

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” împreună cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate anunță deschiderea activității de screening TB în județul Vrancea în cadrul proiectului: POCU 4.9. „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, proiect susținut de Ministerul …
Citește mai mult
Consiliul Judeţean Vrancea este convocat în şedinţă ordinară  joi, 11 august 2022, de la ora 10.00

Consiliul Judeţean Vrancea este convocat în şedinţă ordinară joi, 11 august 2022, de la ora 10.00

Pe ordinea de zi sunt incluse 18 proiecte de hotărâre inițiate de Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, care vor fi supuse aprobării consilierilor județeni. Printre cele mai importante proiecte se află:  Aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivele de investiții: “Consolidare, Reabilitare, Extindere, Modernizare și Dotare …
Citește mai mult
[gtranslate]