возможности

назад
imagine de fundal

Initiativa pilot a Parlamentului european — Premiul Jan Amos Comenius pentru predarea de inalta calitate despre Uniunea Europeana

În Comunicarea sa de la Sibiu, din mai 2019, Comisia Europeană a subliniat din nou importanța îmbunătățirii înțelegerii cetățenilor privind Uniunea Europeană, inclusiv prin predarea și învățarea despre proiectul comunitar la toate nivelurile de învățământ.

Deși tinerii aud despre Uniunea Europeană din diverse surse, școlile au un rol central privind informaţiile învațate despre acest subiect important. Acestea pot promova conștientizarea critică a Uniunii Europene și crea un sentiment de apartenență.

Din acest motiv, Parlamentul European a propus să se acorde „Premiul Jan Amos Comenius pentru predarea de înaltă calitate despre Uniunea Europeană”. În acest context, se vor acorda premii in valoare de 8.000 EUR câte unei şcoli de nivel secundar din fiecare stat membru al UE.

Obiective:

Premiul își propune să încurajeze, să recompenseze și să ofere recunoaștere și vizibilitate activității școlilor secundare care:

îi ajută pe elevi, în moduri care inspiră, să obțină cunoștințe și o înțelegere substanțială despre Uniunea Europeană: istoria, valorile și scopurile sale fundamentale; acțiunile și politicile sale; funcționarea instituțiilor și procesele de luare a deciziilor;
îi invită pe elevi să reflecteze în mod critic despre trecutul, prezentul și viitorul Europei, precum și despre beneficiile și provocările Uniunii Europene;
creşte motivația elevilor de a participa la procesele democratice care modelează viitorul Uniunii Europene și atașamentul acestora la valorile fundamentale ale Europei.
Premiile vor fi acordate școlilor din UE care utilizează abordări atrăgătoare și de impact pentru a îmbunătăți cunoștințele și înțelegerea elevilor lor despre proiectul comunitar, precum:
· activități care să permită elevilor să experimenteze cooperarea europeană;

· metode de predare activă și participativă;

· activități care sunt bine integrate în curriculum și se conectează la diferite discipline și la alte iniţiative școlare;

· activități care se adresează comunității școlare mai largi;

· activități care sunt organizate cu regularitate și arată angajamentul școlii de a continua să predea despre Uniunea Europeană în moduri care inspiră.

Acţiuni:
Premiul va fi acordat aplicației câștigătoare din fiecare stat membru care se adresează cel mai bine obiectivelor. Cererile vor fi evaluate separat în loturi pentru fiecare stat membru și în funcție de următoarele criterii: 1: Calitatea și relevanța lucrării/activității; 2: Impactul activității/lucrării și al sensibilizării.

Aplicația are două părți:
PARTEA 1: Informații furnizate de școală prin intermediul formularului de cerere online care este disponibil pe pagina web a anunțului de concurs;
PARTEA 2: un video (videoclip).

Cine poate aplica/Criterii de eligibilitate:

Concursul este deschis numai școlilor secundare înființate și cu sediul în Uniunea Europeană. Acestea pot fi școli de învățământ general, vocațional sau tehnic sau orice alt tip și nivel de „școală gimnazială/liceală” înfiinţată și recunoscută ca atare de către autoritățile naționale dintr-un stat membru al UE.

Grădiniţele şi şcolile primare NU sunt eligibile să aplice. Persoanele fizice (inclusiv profesorii individuali) NU sunt, de asemenea, eligibile să aplice. Școlile secundare care depind financiar de finanțare de la bugetul UE pentru acţiunea care se doreşte să fie premiată NU sunt eligibile să aplice.

Fiecare școală secundară poate depune doar o singură cerere, în oricare din cele 24 de limbi oficiale ale UE. Lucrările/activitățile cu care școala solicită premiul trebuie să fi fost implementate fie în anul școlar 2018-2019, fie în 2019-2020 și, în orice caz, în limita termenului de depunere a cererilor.

Ceremonia de premiere:

Certificatele de premiere vor fi conferite în 2020. Acest lucru poate avea loc la ceremoniile din fiecare stat membru în contextul evenimentelor din jurul datei de 9 mai, Ziua Europei. Câștigătorii pot fi solicitați în viitor să participe la evenimente publice organizate de Comisia Europeană sau de alte instituții ale UE.

Data limită pentru participare: 6 februarie 2020, ora 17:00 CET

Contact şi surse de informare:

Pentru întrebări referitoare la acest premiu, vă rugăm să contactați direct CE la adresa electronică următoare: eac-janamoscomenius-prize@ec.europa.eu; solicitanții pot trimite întrebări la această adresă până vineri, 31 ianuarie 2020.

Surse de informare:

Text oficial: https://ec.europa.eu/education/sites/education/files/document-library-docs/eac-30-2019-rules-final.pdf

Website oficial: https://ec.europa.eu/education/resources-and-tools/funding-opportunities/jan-amos-comenius-prize_ro

Pacienții cu afecțiuni respiratorii pot fi tratați în condiții civilizate: Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență din Focșani, complet modernizată

Pacienții cu afecțiuni respiratorii pot fi tratați în condiții civilizate: Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență din Focșani, complet modernizată

Astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a clădirii în care funcționează Secția de pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani, lucrări realizate de Consiliul Județean Vrancea. Președintele administrației județene, Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, de managerul Spitalului Județean de …
Citește mai mult
Președintele Toma, întrevedere cu membrii Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea

Președintele Toma, întrevedere cu membrii Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea, ocazie cu care și-a afirmat sprijinul pentru demersurile făcute de fermierii vrânceni în vederea primirii de despăgubiri echitabile pentru culturile de porumb, grâu și floarea soarelui calamitate de seceta …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 11.08.2022 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 11.08.2022 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

În data de 11.08.2022 au fost declarate de către agenții economici 192 de locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 211  locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm sa accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă  …
Citește mai mult
[gtranslate]