возможности

назад
imagine de fundal

Consultare publică pe site-ul AFIR pentru finanțarea tinerilor fermieri prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tânărului fermier” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Transparență decizională.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la 14 martie 2020. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info.

Reamintim că sprijinul public acordat prin intermediul submăsurii (sM) 6.1 este 100% nerambursabil și este în valoare de maximum 50.000 de euro. De asemenea, sprijinul se acordă în baza unui plan de afaceri, sub formă de primă în două tranșe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani sau cinci ani pentru exploatațiile pomicole.

Solicitanții eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin această linie de finanțare sunt tinerii fermieri, în conformitate cu definiția prevăzută la art. 2 din R(UE) nr.1305/2013, care se instalează ca unici șefi al exploatației agricole și persoanele juridice cu mai mulţi acţionari, unde un tânăr fermier se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.

Pentru a fi eligibilă, exploataţia trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiţii: să aibă o dimensiune economică cuprinsă între 12.000 – 50.000 SO, să fie înregistrată ca microîntreprindere sau întreprindere mică și să fie înregistrată în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA.

Președintele Cătălin Toma și-a prezentat bilanțul după trei luni de mandat în fruntea Consiliului Județean Vrancea

Președintele Cătălin Toma și-a prezentat bilanțul după trei luni de mandat în fruntea Consiliului Județean Vrancea

Președintele administrației județene și-a prezentat astăzi bilanțul activității în fruntea instituției, la trei luni de la începerea mandatului, în ideea unei comunicări transparente cu cetățenii județului. În cadrul unei conferințe de presă, președintele Cătălin Toma a prezentat mai multe aspecte de interes public, în legătură cu numărul de personal din …
Citește mai mult
Consiliul Județean Vrancea se implică în creșterea calității aerului prin împăduriri și reabilitarea termică a clădirilor

Consiliul Județean Vrancea se implică în creșterea calității aerului prin împăduriri și reabilitarea termică a clădirilor

Consiliul Județean Vrancea este preocupat în permanență de îmbunătățirea calității aerului și a mediului înconjurător. Comisia tehnică județeană pentru elaborarea planului de menținere a calității aerului în județul Vrancea pentru perioada 2019-2023 s-a întrunit săptămâna trecută într-o ședință, în sala mare a CJ Vrancea, pentru a întocmi și prezenta Raportul …
Citește mai mult
Programul de circulație transport persoane între Focșani și localitățile limitrofe

Programul de circulație transport persoane între Focșani și localitățile limitrofe

Consiliul Județean Vrancea vă informează care este graficul de circulație al microbuzelor de transport persoane, începând din data de 15 ianuarie 2021, pentru următoarele trasee: Traseul  030: Focșani - Vâlcele - Câmpineanca Traseul  038: Focșani - Milcovul - Gologanu Traseul 065: Focșani - Vânători - Jorăști Traseul 065: Focșani - …
Citește mai mult
[gtranslate]