новости

назад
imagine de fundal

Comunicat de presa — 25.03.2020

Consiliul Județean Vrancea a întreprins demersurile necesare pentru achiziționarea materialelor necesare împotriva infectării cu virusul COVID – 19, precum soluții dezinfectante, mănuși, măști, alcool sanitar, combinezoane, ce vor fi folosite atât de angajații instituției cât și de personalul din cadrul Centrului Militar Zonal și de personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea.

În acest moment, din toate produsele comandate am intrat în posesia a 3.000 de măști, 5.000 de mănuși și 25 de L de soluție dezinfectantă, restul de necesar urmând a fi livrat în măsura identificării stocurilor de la furnizori.

Este obligația legală a conducerii Consiliului Județean Vrancea să protejeze angajații care merg la birou pentru asigurarea funcționării serviciilor publice. Pe această cale, atât Președintele Consiliului Județean Vrancea, cât și Primarul Municipiului Focșani le mulțumesc tuturor angajaților că, în ciuda riscurilor la care se expun, aceștia asigură continuitatea serviciilor publice, dând curs cererilor și documentelor care sunt depuse la Registratura instituției și care trebuiesc prelucrate, conform legii. Și angajații din instituțiile subordonate își fac, de asemenea, meseria cu responsabilitate, în aceste zile copleșitoare.

De asemenea, Primăria Municipiului Focșani prestează servicii către focșăneni, tot prin oameni. Zilnic, personalul din cadrul Direcției de Asistență Socială Focșani ține legătura telefonic cu persoanele aflate în izolare la domiciliu și cu cele de peste 65 ani, care nu au rude sau aparținători care să îi aprovizioneze cu cele necesare, și le fac cumpărăturile, la cerere, în timp ce polițiști locali, angajații CUP Salubritate, angajații Direcției de Dezvoltare Focșani, alți angajați își riscă sănătatea și continuă să iasă în stradă zi și noapte ca să asigure curățenia orașului nostru și întreținerea domeniului public. Primăria Municipiului Focșani continuă să funcționeze și să răspundă nevoilor cetățenilor, pentru că aceasta este datoria!

În aceste momente grele pentru noi toți, facem un apel către cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că de atitudinea fiecăruia depinde viața noastră, a părinților și copiilor noștri!

Traseele de transport județean pentru următorii 6 ani, scoase la licitație

Traseele de transport județean pentru următorii 6 ani, scoase la licitație

Consiliul Județean Vrancea a reluat licitația publică deschisă pentru delegarea gestiunii serviciului public județean de transport de persoane prin curse regulate, pentru perioada 2022 – 2028, pentru 19 trasee din județul Vrancea, după cum urmează: Lotul 5 - 3 trasee (Traseul 13 - Focșani Autogară – Odobești – Greșu; Traseul …
Citește mai mult
354 de antreprenori vor primi sprijin financiar  pentru investiții neagricole în zone rurale

354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale

INFORMARE DE PRESĂ  354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale  Agenția pentru Finanțarea Investițiilor a publicat Raportul de selecție lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, din …
Citește mai mult
Rețea de voluntari ai Crucii Roșii, înființată printr-o finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Județean Vrancea

Rețea de voluntari ai Crucii Roșii, înființată printr-o finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Județean Vrancea

 În fiecare an, în data de 4 iulie, sărbătorim Ziua Crucii Roşii Române, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din țara noastră, primind recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Catalin Toma, a avut zilele trecute o întâlnire cu Rodica …
Citește mai mult
[gtranslate]