Consiliul Judetean|Institutii subordonate|Strategii si programe|Proiecte de dezvoltare|Formulare online
  • Prima pagina
  • Presedinte
  • Vicepresedinti
  • Consilieri judeteni
  • Informatii publice
  • Primarii din judet
  • Consilii Locale din judetul Vrancea
  • Institutii judetene
  • Contact
  • Transparenta Decizionala
-
Noutati
Comunicat de presă

 Consiliul Județean Vrancea a premiat participanții din proiectul ”Cărţile eroilor şi ale războiului - expoziţie itinerantă în mausoleele din Vrancea”
   Sub egida Consiliului Județean Vrancea a avut loc miercuri, 29 noiembrie, la Mausoleul Eroilor din Focșani, activitatea de final a proiectului ”Cărţile eroilor şi ale războiului - expoziţie itinerantă în mausoleele din Vrancea”, derulat de Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu”, în cadrul Centenarului Primului Război Mondial – Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz 1917-2017.
   Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, l-a delegat pe vicepreședintele Cristian Dănuț pentru a transmite un mesaj din partea conducerii administrației publice județene. Acesta a acordat și diplome de participare tututor celor implicați în reușita acestui proiect. ”Acest eveniment încununează finalul unui an bogat în manifestări dedicate Centenarului Primului Război Mondial. Vrancea Eroică este înțesată de monumente și cimitire închinate ostașilor români și străini din Primul Război Mondial, iar în mausoleele de la Mărășești, Mărăști, Soveja și Focșani odihnesc, pentru veșnicie, mii și mii de eroi, peste mormintele cărora am așezat tricolorul românesc și florile recunoștinței. Consiliul Județean Vrancea și-a îndeplinit principala misiune legată de comemorarea eroilor neamului și, în perspectiva sărbătoririi Centenarul Marelui Război , a reabilitat cele patru mausolee ale eroilor,  în cadrul proiectului ”Drumul de Glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat de la bugetul naţional şi prin contribuţia Consiliului Judeţean Vrancea. Pentru acest proiect și pentru implicarea în restaurarea mausoleelor, președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprişan, a primit o medalie şi o diplomă din partea UNESCO în anul 2012”, a spus vicepreședintele Cristian Dănuț. Acesta a mulțumit în numele președintelui Marian Oprișan tuturor autorităților și instituțiilor publice implicate în derularea evenimentelor din acest an, precum și cetățenilor care au participat într-un număr mare la acțiunile de omagiere a eroilor, din data de 6 august și la acțiunea de plantare Parcul Memoriei Naționale, din 18 noiembrie, de la Mărășești. 
   Directorul Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu”, Teodora Fântânaru, a mulțumit conducerii Consiliului Județean Vrancea pentru sprijinul acordat în derularea acestui proiect, prin care s-a dorit reîmprospătarea ideii de patrie și patriotism în rândul tinerei generații. 
   Participanții au primit, alături de diplomele de participare, și câte un DVD cu două filme documentare realizate în cadrul proiectului și cartea”Mărăști... ecouri în timp: Antologie”, autor Veronica Crăciun.
   La proiectul ”Cărţile eroilor şi ale războiului - expoziţie itinerantă în mausoleele din Vrancea” au participat 400 de copii din mai multe școli și licee din județul Vrancea, alături de profesori, bibliotecari, autorități locale, atât din județul nostru, cât și din județul Galați și de peste Prut, de la Chișinău.  
   Expoziția itinerantă a avut loc pe 2 noiembrie la Mausoleul Mărăşeşti, pe 9 noiembrie la Mărăști și pe 15 noiembrie la Mausoleul de la Soveja și a cuprins 100 de cărți expuse, zeci de fotografii, cărți poștale și monede din perioada Primului Război Mondial.
   Evenimentul de la Mausoleul Eroilor din Focșani s-a încheiat într-un mod emoționant, printr-un moment folcloric dedicat eroilor neamului susținut de Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, și prin vizitarea mausoleului.
 
 
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
 
29 noiembrie 2017

Descopera judetul Vrancea
  • Turism
  • Economie
  • Istorie
  • Cultura si traditii
  • Harta judetului
Linkuri utile
  • Linkuri utile
  • Telefoane urgente
  • Vremea
  • Curs valutar
  • Harta Romaniei
  • Constitutia
Noutati
  •  Simpozionul ”Eroii Bătăliei Crăciunului”, ultimul ...DETALII
  •  Discursul Președintelui Consiliului Județean Vrancea, domnul ...DETALII
  •  Consiliul Județean Vrancea a premiat participanții din proiectul ...DETALII
  •  Consiliul Județean Vrancea, premiat de Agenția Națională a ...DETALII
Vezi toate stirile